Licenta in SUA: Universitati sau colegii?

Daca ai aruncat o privire spre sistemul de invatamant american ai aflat probabil o  trasatura dubioasa: exista mai multe feluri de institutii abilitate de a oferi o diploma de licenta. Intre institutiile private, exista doua mari categorii: universitatile si colegiile de arte liberale. Diferenta formala intre ele este ca universitatile contin un colegiu, si in plus scoli doctorale, de medicina, de drept etc. De exemplu, universitatea Harvard contine Harvard College care include toti studentii la ciclul de licenta, dar scoala de drept, cea de business si diversele scoli doctorale. In coltul opus, scoli precum Amherst College si Williams College sunt concentrate in totalitate pe studenti la ciclul licenta.

Care sunt insa diferentele practice dintre cele doua feluri de institutii de invatamant superior? As spune ca in principiu colegiile de arte liberale ofera o educatie mai personalizata si probabil in multe cazuri superioara, pe cand universitatile ofera mai multe oportunitati. Asta este un trend general, si nu desigur nu e universal valabil. Dar o sa incerc sa explic pe ce imi bazez aceasta afirmatie.

Educatia – locul studentului

Desi toate universitatile anunta cu trufie ca studentii sunt pusi pe primul loc la ei, nu e niciun secret ca aproape toti profesorii de la aceste universitati sunt angajati si promovati pentru activitatea lor de cercetare. Pus la un loc cu faptul ca universitatile au in general mai multi studenti decat colegiile, rezulta o situatie in care studentilor nu li se da atat de multa atentie pe cat ar fi nevoie. Acum, asta nu inseamna ca in universitati nu exista profesori dedicati actului predarii; doar ca spre deosebire de colegii, a fi un bun pedagog nu este o conditie pentru aceste posturi, si multi clar nu o indeplinesc. In plus de asta, multe cursuri la universitati – in special cele introductive pe care studentul trebuie sa le ia in primii ani – sunt predate in niste amfiteatre imense – si acei profesori faimosi uneori predau numai partial cursurile (o parte sunt predate de studenti doctorali si cercetatori post-doctorali). Nu vreau sa spun ca nu daca te duci la Princeton sau la Harvard nu vei primi o educatie de calitate. Trebuie insa sa fii un pic mai independent decat ar trebui sa fii la un loc ca Williams, unde esti tinut de mana mai mult.

Oportunitatile care ti se ofera

In ceea ce priveste oportunitatile, lucrurile stau aproximativ pe dos. Campusurile universitatilor de top sunt locuri unde toate companiile de top vin sa recruteze. La Harvard si Yale e un obicei ca in fiecare toamna bancile de pe Wall Street isi trimit reprezentanti in campus pentru a discuta cu studentii in ani terminali care doresc sa aplice pentru unul din joburile ultra-competitive (si foarte bine platite) pe care aceste institutii le ofera.

Eu personal am avut experienta unei altfel de oportunitati atunci cand aplicam la programe de doctorat. Ca student la o universitate mare, am putut in anii de facultate sa lucrez cu un profesor foarte cunoscut. Apoi, cand mi-am depus dosarul pentru programe de doctorat, am auzit destul de des replica despre cat de impresionati au fost de scrisoarea de recomandare pe care am primit-o de la profesorul meu. Adevarul este ca cu cat un profesor este mai cunoscut, cu atat cuvintele lui valoreaza mai mult pentru altii. Ar trebui sa stii din start ca daca mergi la un colegiu de arte liberale este foarte mica probabilitatea sa fii implicat in cercetare de cel mai inalt nivel. Pe partea cealalta, la Harvard eu am multi prieteni care au publicatii in Nature si Science din anii de undergraduate.

In concluzie

Universitatile si colegiile ofera doua experiente diferite a ceea ce inseamna sa fii student in SUA. Nivelul de educatie primit depinde de fiecare colegiu si universitate, dar probabil ca regula colegiile ofera o educatie superioara datorita cursrurilor de dimensiuni mai mici. In colegii vei gasi o comunitate mult mai stransa atat intre studenti cat si intre studenti si profesori, dar in general o legatura mai putin stransa intre campus si lumea din exterior. In universitati trebuie sa fii mai independent atat in educatia ta cat si in viata de zi cu zi, insa cel putin in campusurile universitatilor de top vei gasi mai multe oportunitati de cercetare si angajare.

Stefan Andrei Anghel are o diploma de licenta in Biologie Celulara si Moleculara de la Harvard College (2012). In toamna anului 2012 va incepe studiile doctorale in acelasi domeniu la University of Chicago. 

5 thoughts on “Licenta in SUA: Universitati sau colegii?

  1. Doua observatii:

    1) Nu va luati numai dupa numele universitatii/colegiului ca sa deduceti care e universitate si care e colegiu. De exemplu, Dartmouth College e universitate, pe cand Colgate University si University of Richmond sunt colegii.

    2) Despre rankings: daca va alegeti universitatile in functie de rankings de la US News (ceea ce eu nu recomand, dar asta e alta poveste), nu veti gasi Liberal Arts Colleges in acelasi loc cu universitatile. Ele sunt atat de diferite, ca nici macar nu sunt incluse in aceeasi categorie. Exista un top separat al colegiilor. Am auzit persoane care nu s-au uitat la Amherst sau Wellesley de exemplu pentru ca nu le-au vazut in top 100 US Universities by US News ceea ce e o greseala FATALA. Sunt sigura ca daca ar exista termen de comparatie, colegii ca Amherst sau Wellesley ar fi printre primele 20.

  2. Hey!am vazut ca ai vorbit mai mult despre institutiile private abilitate pentru a oferi o diploma de licenta;ce poti spune despre sistemul de invatamant la stat?
    In Romania cele mai bine vazute facultati sunt cele de stat(pe buna dreptate as zice eu…)

    • In SUA cele mai bune universitati sunt private. Harvard, Princeton, Yale, Stanford, Chicago, MIT, Johns Hopkins – toate private.

      Exista unele universitati foarte bune care sunt de stat: University of Virginia, University of Michigan (Ann Arbor) si University of California at Berkeley sunt exemplele tipice. Insa trebuie sa intelegi ca aceste universitati publice in general nu au acelasi fonduri pentru ajutor financiar pentru studentii straini. Asa ca daca mergi la Berkeley sau UVa va trebui sa platesti taxa (in jur de 35,000 de dolari pe an, fara cazare si masa) pe cand la Harvard sau Stanford daca nu iti permiti vei fi ajutat mult mai mult de universitate.

      Andrei

      • Andrei , imi poti spune te rog, daca ma pot inscrie la college fara diploma de Bac? Eu sunt in anul 2
        la postliceala sanitara …

  3. Buna ziua!
    Am o fiica, eleva la Sf.Sava, clasa de stiinte ale naturii. Este pasionata de chimie ;i biologie, meticuloasa si atenta la detalii. Se gandeste sa studieze (inca nu s-a hotarat ce specializare) la o universitate din SUA pentru ca acolo se face cu adevarat cercetare fundamentala. Din documentarea de pana in prezent, universitatile considerate de top in domeniu sunt MIT, Berkeley, Harvard, Stanford, Caltech, UCLA, Yale, UCSD. Si nu este de mirare ca 3 ani de studii consta peste 150000 USD. Daca imi poti da cateva sfaturi referitoare la aplicatia pentru Harvard, vor fi bine primite si iti multumesc de pe acum. Traiesti in mediul universitar american si sunt sigur ca ai remarcat anumite “tipare”, trecand dincolo de scara de valori universala.
    Mult succes in toate!
    Robert R.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *