Aplicaţia Early în SUA

Cea mai frecventă modalitate de a aplica Early în SUA este Early Decision. Acest post va vorbi în primul rȃnd despre Early Decision, pentru că e cea mai controversată aplicaţie în special pentru studenţii internaţionali care se bazează pe ajutor financiar. Pentru celelalte tipuri de aplicaţii Early, vedeţi diferenţele faţă de Early Decision la sfȃrşitul postării.

Ce înseamnă Early Decision? Înseamnă că aplici la o universitate devreme, şi dacă eşti acceptat, eşti obligat să mergi acolo şi să renunţi la toate celelalte aplicaţii. Deadline-ul cel mai tipic pentru Early Decision este 1 noiembrie, şi veţi auzi răspunsul universităţii de cele mai multe ori în jur de 15 decembrie.

În momentul în care aplici Early Decision, practic semnezi un contract în care te angajezi să mergi la acea universitate dacă eşti acceptat. În plus, te angajezi că, odată acceptat, nu vei mai trimite aplicaţii la alte universităţi, şi vei anunţa toate universităţile unde ai trimis deja aplicaţia să ţi-o retragă, pentru că oricum nu vei merge acolo. Bineînţeles, nu poţi aplica Early Decision decȃt la o singură universitate.

Principalul motiv pentru care cineva aplică Early Decision este atunci cȃnd universitatea respectivă este de departe universitatea preferată a candidatului. Şansele de a fi admis în Early Decision sunt mai mari decȃt în Regular Decision (procesul normal prin care aplică toată lumea) din două motive: competiţia e mai restrȃnsă (aplică mult mai puţini candidaţi) şi din moment ce ai semnat contractul, universitatea ştie că este prima ta opţiune orice s-ar întȃmpla. De fapt, cunosc cȃţiva romȃni care au aplicat Early Decision la o universitate care nu era neapărat o primă opţiune clară, numai ca să îşi crească şansele pentru că credeau că altfel nu au şanse să studieze în SUA.

Un alt mare avantaj al Early Decision este că, dacă eşti acceptat, vei şti unde vei merge la unviersitate încă din luna decembrie şi nu vei mai fi stresat tot restul anului şcolar. Şi atȃta timp cȃt treci clasa la toate materiile şi nu pici examenul de bacalaureat, notele de la şcoală nici nu mai contează.

Principala problemă cu Early Decision, în special pentru studenţii romȃni, este aspectul financiar. Te angajezi să mergi acolo înainte să ştii cȃt vei avea de plătit. S-ar putea să ai de plătit mai mult decȃt îţi poţi permite. Chiar dacă universitatea spune că va oferi tuturor studenţilor acceptaţi tot ajutorul financiar de care au nevoie, ei pot considera că îţi poţi permite să plăteşti mai mult decȃt consideri tu că îţi poţi permite. Pentru mai multe detalii legate de cum calculează universităţile cȃt îţi poţi permite, citiţi acest post.

Teoretic, contractul de Early Decision poate fi revocat dacă nu primeşti suficient ajutor financiar încȃt să îţi permiţi să mergi acolo. ÎNSĂ, aceasta nu se poate întȃmpla decȃt dacă universitatea recunoaşte că nu îţi poţi permite. De exemplu, universitatea vede că ai avea nevoie de 40 000 dolari pe an din partea lor pentru a merge acolo, dar EI nu îşi permit să îţi dea decȃt 20 000 dolari. În schimb, dacă universitatea consideră că ai nevoie numai de 30 000 de dolari pe an pe care ţi-i acordă dar tu sperai să primeşti 40 000 dolari pe an, nu poţi revoca contractul şi va trebui să plăteşti tot în afară de cei 30 000 dolari pe care îi primeşti. Pe scurt, ai nevoie de acordul universităţii pentru a revoca contractul. E foarte riscant să te bazezi pe revocarea contractului, chiar mai riscant decȃt să te bazezi pe faptul că vei primi suficient ajutor financiar de la bun început.

Dacă nu ţi s-a revocat contractul de Early Decision şi aplici în continuare la alte universităţi în SUA, poţi avea probleme legale în procesul de admitere. Nicio universitate nu te va accepta dacă va afla că ai intrat Early Decision în altă parte, sau dacă te-a acceptat deja, îşi va revoca acceptul.

Dacă nu aplici Early Decision, universitatea nu va mai avea aceeaşi garanţie că e prima ta opţiune şi şansele tale de admitere sunt aceleaşi ca ale oricui din Regular Decision. Pe de altă parte, poţi aplica la mai multe universităţi în acelaşi timp şi poţi fi admis la mai multe universităţi în acelaşi timp. Fiecare universitate îţi va prezenta propria ofertă financiară şi ai libertatea să o alegi pe cea care îţi convine mai mult.

În plus, dacă ai mai multe oferte de ajutor financiar, în Regular Decision poţi să negociezi cu universităţile tale preferate. Poţi să le trimiţi un email de genul „Eu chiar vreau să merg la universitatea voastră, dar la universitatea cealaltă aş avea de plătit cu atȃt mai puţin. Puteţi să îmi daţi mai mulţi bani ca să vin aici?” Cȃteodată funcţionează!

Sper ca prin acest post să fi prezentat toate aspectele în favoarea şi în defavoarea Early Decision. Dar pȃnă la urmă, decizia de a aplica sau nu Early Decision îţi aparţine! E decizia ta în ce măsură vrei să îţi creşti şansele de a intra la prima ta opţiune cu riscul de a avea destul de mult de plătit. În ce priveşte costurile, dacă universitatea a calculat că îţi poţi permite să plăteşti o anumită sumă, şanse sunt că într-un fel sau altul chiar ţi-ai putea permite să plăteşti, chiar dacă mai mult decȃt sperai!

Cȃteva alternative la Early Decision:

– Early Action: Poţi aplica early la cȃte universităţi cu Early Action vrei. Niciuna dintre ele nu te obligă să mergi acolo dacă eşti acceptat. Poţi aplica Early Action chiar dacă aplici la o universitate Early Decision, cu precizarea că va trebui să refuzi toate ofertele din Early Action dacă ai intrat la universitatea unde ai aplicat Early Decision. Pentru că poţi aplica la oricȃte programe Early Action şi nu te obligă să mergi acolo, de multe ori procesul din Early Action devine la fel de competitiv ca Regular Decision.

-Single-Choice Early Action (sau Restricted Early Action sau variaţii pe acest nume): Nu mai poţi aplica la nicio altă universitate ca Early Action sau Early Decision, dar nu eşti obligat să mergi la această universitate dacă intri în Single-Choice Early Action, şi poţi să aplici la cȃte universităţi vrei în Regular Decision.

-Early Decision II: Funcţionează la fel cu Early Decision în ceea ce priveşte angajamentul că vei merge acolo dacă eşti acceptat, dar deadline-ul este mai tȃrziu (de regulă în acelaşi timp cu Regular Decision). De regulă în  Early Decision II aplică mulţi dintre cei care au aplicat Early Decision la altă universitate dar au fost refuzaţi, şi acum aplică early la „a doua” opţiune. La majoritatea universităţilor, studenţii internaţionali nu au voie să aplice la Early Decision II.

Fiecare universitate oferă numai una dintre Early Decision, Early Action sau Single-Choice Early Action. Early Decision e cea mai des întȃlnită variantă, mai ales printre Liberal Arts Colleges. În unele cazuri, studenţii internaţionali nu au voie să aplice Early Action sau Single-Choice Early Action. Verificaţi site-ul fiecărei universităţi pentru detalii. Eu nu am auzit de unviersităţi care să nu permită studenţilor internaţionali să aplice Early Decision. Unele universităţi care oferă Early Decision oferă şi Early Decision II, dar nu toate.

Dacă te-ai hotărȃt să aplici „early” prin oricare din aceste variante, răspunsul pe care îl vei primi va fi unul din următoarele:

– Accepted: eşti acceptat la universitate.

-Deferred: aplicaţia ta va fi considerată cu toate celelalte din Regular Decision. Cu alte cuvinte, nu ai fost acceptat încă, dar aşteptăm să vedem cum stai comparativ cu aplicaţiile care vin în Regular Decision. În situaţia aceasta, va trebui să trimiţi Mid-Year Report, cu notele de pe primul semestru.

-Rejected: nu ai fost acceptat, şi suntem siguri că nu te vom accepta nici dacă aşteptăm în Regular Decision.

Chiar dacă te-ai hotărȃt să aplici early prin oricare variantă, nu neglija celelalte aplicaţii din Regular Decision. Cel mai bine ar fi să lucrezi la ele ca şi cum nu ai intra early. Asta nu e pesimism, e precauţie. În SUA nu poţi fi niciodată sigur că vei intra la o universitate. Pentru unele universităţi sau pentru unele burse de merit, deadline-ul poate fi înainte sau chiar în ziua cȃnd afli răspunsul early. Dacă eşti rejected, vrei să ai şanse cȃt mai bune la celelalte universităţi, şi dacă eşti deffered, nu vrei să refuzi şansa de a obţine mai mulţi bani de la universitatea preferată dacă ai opţiuni financiare mai bune din altă parte. Contractul de Early Decision nu te opreşte să lucrezi la celelalte aplicaţii sau chiar să le trimiţi înainte de a afla rezultatul – de fapt toată lumea face asta. În schimb, va trebui să nu mai trimiţi vreo aplicaţie după ce eşti admis, şi să le spui universităţilor la care deja ai trimis că ai intrat Early Decision aşa că nu mai trebuie să îţi considere aplicaţia.

10 thoughts on “Aplicaţia Early în SUA

    • Da, trebuie sa ai tot ce se cere in mod normal, in afara de notele de pe primul semestru daca aplici din liceu. Depinde de fiecare universitate care e data maxima la care poti da SAT-urile ca sa fie acceptate (e valabil si pt Regular Decision). Daca informatia nu e pe site, cel mai bine e sa intrebi direct universitatea.

  1. Dar poti aplica in alta tara, nu? Spre exemplu esti acceptat early decision dar nu iti permiti sa platesti, insa indiferent daca universitate e de acord sau nu sa anuleze contractul, poti sa aplici in Anglia, Italia etc.

    Si apar probleme ulterior? Gen eu consider ca nu pot plati, ei ca da, pot sa mai merg ulterior in SUA la master sau ceva?

    • Nu cred ca ai avea probleme cu aplicatiile in alta tara. Cat despre master, sunt si mai nesigura, dar nici acolo nu cred ca ai avea probleme.

  2. Dar in cazul in care aplici dupa liceu ED? Este necesar sa expediezi doar notele 9-11, sau copia diplomei de absolvire? Apropo, au vreo importanta rezultatele de la BAC?

    • Daca aplici dupa liceu, trebuie sa trimiti toate notele de la inceput si o copie dupa diploma de bac indiferent daca aplici early sau nu. In cazul asta nu mai e nevoie sa trimiti mid-year report, decat daca esti inscris la facultate si trebuie sa trimiti notele dupa primul semestru. Nu stiu ce fac cu rezultatele de la bac daca aplici dupa liceu si deja ai bacul – parerea mea e ca se uita la ele cum se uita si la notele normale pentru ca ei nu prea stiu ce e bacul si le considera tot un fel de note luate in Romania.

  3. Multumesc pentru raspuns.
    Eu ma gindeam ca ar fi fost bine sa nu trimit rezultatele de BAC, doar foaia matricola (10-12), pentru ca scorurile mele pt SAT sunt foarte bune, dar media de BAC, fiind putin sub 9, m-ar putea dezavantaja.

    • Esti obligata sa le trimiti, pentru ca bacul e un examen obligatoriu in sistemul de invatamant romanesc. E ca si cum nu ai trimite niste medii numai pentru ca sunt mai mici – asa ceva e pur si simplu ilegal.

  4. Am gasit cateva universitati/colleges care cer doar TOEFL pt studentii internationali si nu zic nimic de SAT. E posibil sa intru la facultate in SUA fara SAT-uri?

    • Da, exista universitati care nu cer SAT-urile. E posibil sa intri la ACELE universitati din SUA, dar o universitate care cere SAT-urile nu iti va considera aplicatia daca nu ai dat SAT-urile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *