Interviu cu Alexandru Iosup – Profesorul anului în Olanda

alex iosupAlexandru Iosup, profesor în cadrul Universității Tehnice din Delft, a fost numit profesorul anului în Olanda în ianuarie 2015. Prin „gamification”, care stă la baza metodei sale de predare inovative, Alexandru Iosup le explică studenților săi noțiuni complexe de inginerie și informatică.

Ați fost desemnat recent profesorul anului în Olanda. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincție?

Mi-a plăcut să primesc premiul acesta. A fost o surpriză, din multe puncte de vedere, mai ales pentru că în majoritatea timpului mă ocup de cercetare, nu de educație, deci e un lucru neașteptat. Și apoi, nici măcar nu predau în limba olandeză.

Premiile sunt interesante, dar mi se pare mult mai interesant ce reușești să obții până la premiu. E rezultatul a 5 ani de muncă, de dezvoltat metoda Gamification, și am fost mult mai bine recompensat de ce s-a întâmplat cu această metodă și cu studenții, decât de acest premiu. Totuși,  sigur că e plăcut să primești și premii.

Care a fost parcursul dumneavoastră academic în domeniul IT?

Deși probabil nu intră la “parcurs academic”, de pe la 10 ani am știut că asta e ceea ce voi face: îmi plăcea să stau la calculator, să programez. Am urmat Colegiul Național Sf. Sava din București, clasa de informatică, apoi am intrat Politehnica și lucrurile au început să devină mai interesante, a însemnat primul contact cu informatica adevărată. Proiectele de licență și de master le-am făcut în Franța la SUPELEC, în colaborare cu Politehnica, și apoi mi-am susținut teza de doctorat aici, la TU Delft. Între timp, am călătorit în jurul lumii la diverse conferințe și proiecte de cercetare -€“ în general, încerc să fac o vizită de cercetare o dată la doi ani într-un loc despre care mi se pare că m-ar ajuta să cresc profesional. Am fost în Germania la Dortmund, în Austria la Innsbruck, în Statele Unite la UC Berkeley și la U. of Wisconsin-€”Madison și în Israel la Technion.

Cum ați decis să vă stabiliți în Olanda?

Îmi plac multe aspecte legate de Olanda. Am trăit în mai multe locuri și mi se pare cel mai interesant dintre toate.  În primul rând, unul dintre lucrurile cele mai importante pentru mine este să fiu aproape de un hub, de un centru de unde nu numai că se răspândesc ideile, poți să fii în orice colț al lumii pentru asta, fiindcă există internet, dar unde să vină, efectiv, oamenii la tine, să îți vorbească despre ideile lor și așa mai departe. Olanda este unul dintre acele locuri, alături de vreo 5 sau 6 altele unde te afli, practic, în centru între business, guvern și societate. Poți menționa aici San Francisco, New York, Singapore, Dubai, și apoi e, desigur, Amsterdam. Vezi lucrul acesta în faptul că întotdeauna apare în țara aceasta cineva din afară care vrea să schimbe lucrurile. Și apoi, mi se pare că stilul țării mi se potrivește foarte bine. E liniștită, ține foarte mult la fairness, ai șansa aici să-ți alegi aici ce vrei să faci fără să te influențeze prea mult vecinul și mi se pare că poți să ai, în același timp, o familie și o viață normală dacă asta îți dorești. Raportul dintre dintre calitatea vieții și posibilitățile de a-ți atinge ambițiile la nivel înalt mi se pare foarte interesant aici. E o țară cu adevărat de top în punctele care mă interesează. Politicos, nu menționez vremea.

Cum ați descrie experiența dumneavoastră că profesor român în Olanda? Cum apreciați sistemul universitar de aici? Care sunt principalele merite? Dar neajunsuri?

Ei bine, nu m-am simțit prea des ca “€œprofesor roman” în Olanda, deși în cursurile mele apar, din când în când, expresiile intraductibile din limba română. Cred că toți studenții mei știu deja expresia “€œghici ciupercă ce-i” -€“ o întrebare foarte simplă la care nu trebuie să te gândești prea mult, la care oricine e capabil să dea un răspuns imediat. Așadar introduc diverse elemente de “€œromânism” în cursurile mele, dar în general m-am simțit mai mult “profesor european”, adică având valori europene. N-am simțit niciodată că aș avea vreun avantaj sau vreun dezavantaj fiindcă sunt român.

Ca să ajung la a doua parte a întrebării, cred că sistemul universitar olandez e foarte diferit de altele din lume. În primul rând pentru că aici fiecare student e încurajat să își aleagă ce vrea cu adevărat să facă; studenții au certitudinea că societatea le va permite să crească în ceea ce le place să facă, că e nevoie de fiecare, iar asta e un atuu extraordinar, e ceva foarte diferit față de ce se întâmplă în alte locuri. Nu cunosc multe alte sisteme de învățământ în care să nu existe examene de intrare la universitate, iar elevul să poată alege orice; în care jumătate dintre studenți renunță la direcția pe care au ales-o inițial, își aleg altceva și descoperă cât de mult li se schimbă viața în bine pentru că au avut această libertate de alegere.

Sigur că există puncte forte și puncte negative: punctul forte cel mai evident e că studenții ajung într-un domeniu care le place. Când își aleg facultatea, proiectul de diplomă și așa mai departe, se gândesc în primul rând la preferințele lor. În România, prin comparație, studentului îi e îngrădită libertatea de a-și alege direcția -€“ înainte de 14 ani trebuie să te hotărăști, mai mult sau mai puțin, pentru a te putea pregăti pentru examene care îți decid viața. Dacă ai avut norocul de a-ți alege bine direcția generală, trebuie să alegi în continuare o universitate. Foarte des, părerea părinților are o pondere foarte importantă în ce-ți alegi. În vremea când am predat în România am văzut sute de studenți extrem de nefericiți cu alegerea făcută, și știind că atunci când și dacă termină facultatea vor avea o viață întreagă de muncit într-un domeniu care nu-i atrage. Ce obții într-un sistem ca acesta sunt niște profesioniști care pot face absolut orice, inclusiv împotriva a ceea ce cred. Ăsta este un avantaj pentru că obții o forță de muncă extrem de pliabilă. Olanda, în schimb, are celălalt tip de avantaj: motivația personală. Dezavantajul e un sistem foarte scump: costă foarte mult să le permiți studenților să aleagă ce drum vor și să aibă securitatea zilei de mâine -€“ se observă în taxe și în nivelul de bogăție relativă la cetățenii olandezi.

Cum arată cursul pe care îl predați? În ce constă conceptul de Gamification și care sunt avantajele aplicării acestei metode inovative de învățare?

Predau mai multe cursuri și în toate folosesc Gamification. Cursul cel mai de succes este și cel pe care eu îl consider cel mai greu: un curs de anul 1, trimestrul 1, deci primul curs cu care studenții iau contact când intră la facultate. Se numește Computer Organization și vorbește despre structura sistemelor de calcul: cum funcționează, care a fost evoluția lor și cum credem că vor evolua în cele din urmă. Este un curs de bază, foarte divers, ceea ce îl face foarte dificil. Pornește de la lucruri conceptuale, abstracte (algoritmi, componente), mergând până la lucruri extrem de practice: fire, hardware și cum se pot programa. Și limbajului de programare folosit, pe care l-aș asemăna cu chineza, are reputația de a fi unul dintre cele mai inaccesibile limbaje de programare. La alte facultăți, acest curs se predă, cel mai probabil, în anul 2; noi îl ținem în primul an, ceea ce aduce dificultăți suplimentare studenților: nu e ușor să treci de la gândirea de liceu la o gândire de genul “hai să știm tot”. Asta face cursul atrăgător și pentru mine, îmi plac provocările.

În general, sunt nemulțumit de modul în care se predau cursurile în mod tradițional, mai ales în educația tehnică, de exemplu, calculatoare. Gamification înseamnă folosirea metodelor utilizate în mod normal în jocuri pentru a aduce oamenii în contact cu jocul, a-i ține ocupați, a-i motiva să continue și să termine jocul în domenii pentru care aceste technici n-au fost concepute, spre exemplu în business și în educație. Gamification e o colecție de tehnici, de exemplu, atunci când primești un altfel de incentive în afara serviciului sau produsului pe care îl accesezi deja. În companii, se traduce prin  diplome, cupe, extra titluri de genul “€œangajatul lunii”. Lucrurile astea se fac de zeci de ani. Ce e interesant însă este că în jocuri a izbucnit o revoluție acum vreo 10 ani cu ceea ce se numesc acum online social games, de genul World of Warcraft și FarmVille. Aceste jocuri au devenit dintr-o dată accesibile pentru sute de milioane de utilizatori, ceea ce înseamnă că metodele folosite de creatorii lor au cumva puterea să atragă oameni cu personalități și skilluri complet diferite, să-i țină în joc și să-i motiveze să  termine jocul sau să atingă un nivel extraordinar de performanță. Asta înseamnă probabil că se pot folosi aceste metode și în alte contexte. De aici a pornit și ideea mea de a folosi social gamification, adică elemente din aceste jocuri pentru high education. Ceea ce face jocurile astea atrăgătoare e că în general sunt suficient de diverse și le permit jucătorilor să-și aleagă propria cale de dezvoltare, propriul path of advancement. Aici e cheia.

Ceea ce mi se pare interesant și un element fundamental pentru educația viitorului este educația personalizată. Ne apropiem de acest ideal dacă includem în cursuri elemente pentru fiecare tip de personalitate pe care îl putem susține. În dezvoltarea cursurilor mele, am în minte patru tipuri de studenți. Primul tip e studentul tradițional, cel care se adaptează perfect în a rezolva o listă de probleme. Pentru a-l face să exceleze, poți alcătui o listă foarte lungă ce conține și elemente mai dificile, mai atrăgătoare, mai interesante. Este exact ce facem de sute de ani în educația modernă în universitate. Studenții aceștia se numesc, în taxonomia folosită de mine și derivată din studiile de online social gaming ale lui Richard Bartle, achievers. Ca profesor, sunt foarte interesant de studenții care sunt exact opusul acestui tip de personalitate, în sensul că nu le place deloc lista de subiecte date și vor să exploreze pe cont propriu unde pot ajunge: ei sunt explorers. Trebuie susținuți prin teme care să le dea libertatea să încerce: creative open assignments. În Olanda sunt preponderenți, însă, socializers, studenții care vor să discute cu ceilalți și să rezolve problema împreună. Vor să le explice și altora ce au aflat; sunt stimulați de interacțiune, dezbatere, posibilitatea de a lucra în echipă. Există și o ultimă categorie, care îmi place foarte mult: studenții competitivi, winners. Aceștia sunt în curs pentru un singur motiv: să-i depășească pe toți ceilalți. Îi interesează să fie numărul unu: primii care au rezolvat o problemă, primii care răspund, singurii care au trimis codul la timp etc. E foarte important ca aceștia să fie ținuți în joc: dacă ei n-ar mai face parte din grup, studiile arată că întreaga comunitate ar avea de suferit. Intuitiv, explicația e simplă: dacă tu, ca student, observi că profesorul e mult mai bun decât tine, te gândești: “Normal că este, doar e profesor”€œ. Dar dacă observi că cineva de vârsta ta e capabil să facă mult mai mult, mult mai bine, mult mai repede, dintr-o dată te întrebi dacă nu vrei să încerci, la rândul tău, să faci mai mult. Majoritatea studenților aleg să facă mai mult.

Cum îi identificați pe acești studenți?

La începutul cursului există frica de a greși, așa că îți exprimi exact personalitatea: faci lucrurile cu care te simți cel mai confortabil. După primul examen parțial și la sfârșitul primului set de laboratoare devine evident cine ce fel de student e, pentru că fiecare își poate alege ce tip de temă vrea să ducă la îndeplinire. De exemplu, în laborator avem, pe lângă cele 5 teme de bază, 7 teme speciale dintre care studenții pot alege una, mai multe sau niciuna. Judecând după designul temelor pe care și le aleg, pot prezice în proporție de 70-80% pe care cale, dintre cele patru, o vor alege studenții mei.

S-ar putea introduce și în sistemul românesc această metodă?

Gamification există deja în sistemul românesc, deși în forme diferite de ceea ce folosesc acum în Olanda. Sunt mai multe cursuri în țară, în special la Universitatea Politehnică din București, care folosesc jocuri pentru a introduce studenții în diverse teme și a-i ține motivați. Metoda mea e simplu de folosit și poate fi aplicată indiferent de nivelul tehnologic al țării. Conceptele predate rămân aceleași, trebuie doar să dezvolți forma de predare și să incluzi cele patru tipuri de studenți, materiale pentru studenții de top, sistemul de puncte, format din “€œbucațele” mai mici, astfel încât să poți rata, ca student, oricare dintre teme fără să te afecteze decisiv. Și atunci nu-ți mai e frică, așa că ești liber să te dezvolți în propriul ritm. Nu există deci, consider eu, nici un impediment tehnic sau logic pentru a aplica această metodă în sistemul românesc. Ceea ce există în continuare este inerția sistemului. Trebuie să fii dispus să riști. Uneori aplici o metodă care, din diverse motive, nu funcționează pentru că profesorul nu e pregătit, ori pentru că studenții nu sunt pregătiți să o primească. Așadar, cineva trebuie să-și asume riscul. România nu e tocmai vestită pentru asta, și din acest motiv nu încearcă prea mulți. Cred că trebuie susținută inovația în educație.

De ce ați recomanda unui elev român să-și continue studiile în Olanda?

Așa cum am spus, Olanda este un hub în lume și, după părerea mea, e cel mai important din Europa. Un al doilea motiv ar fi educația în limba engleză. În plus, cel puțin în domeniul tehnic, Olanda are multe universități clasate între primele 20 din lume, așadar la sfârșitul facultății ai posibilitatea să-ți alegi unde vei merge. Experiența internațională e un alt avantaj: universitățile olandeze au contacte în întreaga lume, network-ul e foarte puternic; e un loc unde ai vrea să vii. Un lucru care mi se pare cu adevărat unic în Olanda este faptul că educația de aici este foarte bine legată de cercetare, de industrie, dar și de societate. E o educație ambițioasă în care vorbim de mari provocări, de rezolvarea problemelor lumii, dar ținem cont de toate aspectele lumii, nu se pierde nimic din vedere. Vei deveni o persoană bine dezvoltată în toate aspectele importante.

Ce mesaj aveți pentru studenții români din Olanda?

Continuați ce faceți, aveți o reputație excelentă deja. Un aplicant la doctorat din România este întotdeauna luat în serios și pleacă din start cu eticheta „calitate foarte buna”. România are o reputație negativă în multe alte domenii, dar în educație are una foarte bună și asta se datorează vouă. Continuați.

 

Interviu preluat de pe blogul LSRS Olanda.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *