Nou Proiect LSRS

Liga Studenţilor Români în Străinătate, prin Departamentul de Proiecte doreşte să anunţe debutul unui nou proiect, care vine ca o continuare firească a Caravanei LSRS şi se concentrează pe sprijinirea elevilor români care doresc să studieze în străinătate pe parcursul procesului lor de aplicare la o facultate din afara ţării.

„Mentorat pentru elevii de liceu” îşi propune formarea de perechi între studenţi români experimentaţi care se află deja la studii în străinătate şi elevii români din an terminal de liceu care doresc să aplice la o facultate din afara graniţelor.

Pentru realizarea proiectului avem nevoie de sprijinul membrilor LSRS. Căutăm în special tineri experimentaţi care să aibă voinţa şi disponibilitatea de a ghida un elev de liceu, prin întâlniri Skype, schimb de e-mailuri, ş.a; în parcurgerea paşilor premergători studiilor în străinătate (informaţii despre oportunităţi de studii, sprijin în completarea dosarului de studii, etc.).

În societatea românească este nevoie de o creştere a şanselor la studii în străinătate a elevilor şi LSRS poate aduce această schimbare prin proiectul care vă este propus aici! Membri LSRS au şansa de a-şi pune în practică experienţa şi know-how-ul dobândit pe parcursul studiilor în afara României pentru a ajuta elevii români să beneficieze de aceleaşi şanse pe care ei le-au avut.

Cei interesaţi să devină mentorii unui elev român, sunt rugaţi să trimită un CV actualizat şi un scurt text care să răspundă la următoarele întrebări:

-în ce ţară, universitate, facultate, specializare şi în ce an studiezi?

-care sunt domeniile tale de interes?

-cum (cu ce informaţii) crezi că poţi ajuta un elev român pentru a aplica la o facultate din aceeaşi ţară sau acelaşi domeniu?

-care este modalitatea prin care ai dori (o găseşti cea mai convenabilă) să comunici cu elevul pe care urmează să îl sprijini?

-de ce vrei să te implici în acest proiect?

la adresele vlad.herta@proiecte.lsrs.ro sau ionut.cristea@proiecte.lsrs.ro.

Nu ezita să ne scrii la aceleaşi adrese sau pe forumul LSRS pentru orice întrebare sau nelămurire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *