University of Aberdeen, Scoția: Interviu cu Alexandra Mares

Elena M.: Unde studiaţi sau lucraţi, şi ce poziție dețineți în acest moment?
Alexandra M.: În prezent studiez la University of Aberdeen, din Scoția.

Elena M.: Ce diplomă ați obținut sau veți obține și de la ce instituție? Aţi studiat anterior şi la alte instituţii din străinătate?
Alexandra M.: În perioada 2011-2012 am studiat Peace and Conflict Studies la Universitatea Malmö din Suedia. Din septembrie 2012 m-am transferat la University of Aberdeen de unde voi obține în urma celor 5 ani de studiu o diplomă de licență în Drept cu specializare pe Drept Francez ( Bachelor of Laws and French Law- LLB and French Law).

Elena M.: Unde ați studiat în România și ce performanțe ați avut?
Alexandra M.: În România am studiat la Colegiul Național B.P.Hasdeu din Buzău, în cadrul căruia am participat la nemumărate concursuri si proiecte, la nivel national, la Limba și Literatura Română. Mulțumesc pe această cale profesorilor de la Colegiul Național B.P.Hasdeu pentru ajutorul dat in pregatirea concursurilor si proiectelor în special doamnei profesor Luminița Cazacu.

Elena M.: Cum v-ați decis să studiaţi în străinătate şi la instituţia aleasă?
Alexandra M.: Decizia de a pleca la studii în străinătate am luat-o datorită atenției deosebite de care studenții se bucură la universitățile de prestigiu și datorită oportunităților pe care le voi avea o data cu finalizarea studiilor . Am ales University of Aberdeen deoarece Facultatea de Drept de aici este printre cele mai vechi din Europa, având o tradiție de peste 500 de ani, dar care în același timp oferă studenților o flexibilitate în ceea ce privește alegerea cursurilor. Poți face drept și în același timp să faci limbi străine, management, economie, relații internationale.

Elena M.: Ce fel de pregătire (cursuri, activități extrașcolare, premii) aţi prezentat în aplicaţie?
Alexandra M.: În aplicația pe care am avut-o am reușit să prezint în mod egal atât rezultatele obținute la competiții școlare, dar mai ales activitățile extra școlare, cele din urmă având după părerea mea un rol esențial în procesul de admitere la o universitate din străinătate. Internship-ul, programele de voluntariat, atestatele de limbă străină sunt elementele ce nu ar trebui să lipsească dintr-o aplicație.

Elena M.: Care este cel mai important lucru pe care l-ați făcut pentru a avea o aplicație de succes
Alexandra M.: Faptul că am tratat întregul proces de aplicație extrem de serios iar acesta cred că a fost un element foarte important. Totodată trebuie să existe o motivare puternică în momentul în care începi să dai formă aplicației.

Elena M.: Ați recomanda unui student din România instituția la care studiați și de  ce?
Alexandra M.: Consider că Malmö University este un mediu bun, pentru cei care doresc o specializare strict pe științe politice, relații international sau studii de securitate. Din punctul meu de vedere University of Aberdeen oferă un spectru mai larg în ceea ce privește conturarea posibilităților de intrare pe piața muncii a viitorului absolvent, deoarece permite studentului să acumuleze cunoștiințe din mai multe domenii, tocmai din acest motiv consider că transferul de la Malmö la Aberdeen a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Chiar recomand elevilor/ studenților români să vină la University of Aberdeen deoarece mediul multicultural de aici, te învață să te depășești pe tine însuți, dându-ți șansa de a colabora cu oameni despre care în mod normal doar ai citi.

Elena M.: Care au fost obstacolele pe care a trebuit să le depășiți pentru a ajunge la universitate în străinătate?
Alexandra M.: Birocrația din România a reprezentat cel mai mare obstacol, însă motivarea și sprijinul familiei m-au ajutat să trec peste acest aspect și să ajung să studiez unde mi-am dorit.

Elena M.: Ce sfat aveți pentru elevii/studenții din România care se gândesc să îşi continue studiile în străinătate?
Alexandra M.: Un sfat ar fi acela de a se gândi foarte bine înainte să plece dacă vor putea stat departe de familie în următorii 4-5 ani. În cazul în care răspunsul este da, aplicația trebuie să reflecte puterea de a-și transfera aptitudinile dintr-un domeniu în altul- aici au un rol important activitățile extra-școlare. Totodată ar fi bine, în măsura posibilităților să viziteze universitatea la care aplică pentru a-și face o idee mai bună în ceea ce privește mediul cultural și social de acolo.

Elena M.: Ce le-ați recomanda elevilor/studenților din România să nu facă atunci când aplică în străinătate?
Alexandra M.: Este important să păstreze o doză de realism pe tot procesul aplicației și să nu se lase pradă dorinței de supra estimare, deoarece există pericolul ca această supra estimare să devină un obstacol o data admiși la facultate în străinătate.

Elena M.: Ce ați fi dorit să fi știut acum X ani când ați aplicat la universitate în străinătate?
Alexandra M.: Aș fi dorit să am mai multe informații cu privire la sistemul educational pentru a nu avea un soc atât de mare în ceea ce privește adaptarea la mediul academic din țara respectivă. Un alt lucru pe care abia acum îl realizez este importanța diferitelor teste de limbă engleză care trebuiesc date pentru a fi admis, deoarece este nevoie de o pregătire continua.

Elena M.: Ce planuri de viitor aveți?
Alexandra M.: Pe termen scurt ( 2 ani) mă așteaptă un an de studiu în Franța, datorită specializării pe drept francez. După absolvire doresc să obțin titulatura de avocat atât în Scoția cât și Anglia cu specializare pe dreptul petrolului și al gazului. Pobabil că la un moment dat mă voi întoarce în România, dacă îmi va oferi oportunitățile pe care mi le doresc.

This entry was posted in Interviu, Marea Britanie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>