Prezentari, dragi prezentari

Nu de mult, am avut parte de o experienta noua as putea spune. Suspansul era deja prea mare si nu mai rezistam daca mai amanam vreo doua saptamani toata treaba asta, asa ca mi-am luat inima in dinti si mi-am spus: “Daca colegii mei de la doctorat si postdoc au putut sa o faca, atunci e si randul meu!”.

Este vorba de o prezentare in cadrul intalnirilor noastre de grup, care se tin o data la 2 saptamani si in care esti rugat sa detaliezi intr-un cadru formal o parte din munca ta pana in momentul de fata sau un articol/mai multe articole legate de o tema anume data de supervisor sau aleasa de tine.

Pana acum, pentru ca eu sunt singurul masterand in echipa, ceilalti colegi fiind mai mari si mai experimentati ( 😀 ) la doctorat si postdoctorat, am prezentat abia pe acum o tema legata de legaturile de hidrogen. Acum, chimistii ce citesc postarea mea poate ca vor spune:”Bine, dar asta e deja ceva super banal, ce ai putea sa prezinti nou din asta?”. Ei, dragii mei, este vorba de un articol publicat online relativ recent, la sfarsitul lui octombrie 2010, redactat sub forma unui eseu, care prezinta mai multe puncte de vedere intr-un mod obiectiv. Este un fel de culegere de pareri si definitii ale legaturii de hidrogen.

Imi amintesc dimineata de marti, cand m-am trezit mai devreme decat de obicei, la ora 6:00 AM, tocmai pentru a repeta speech-ul meu si a verifica daca prezentarea este coerenta, usor de inteles si atractiva. Prima repetitie a mers ok, insa am fost uimit ca, dupa adaugiri de idei si fraze, de fapt, ar fi putut dura aproape 20-25 de minute, adica cu vreo 5 minute mai mult decat la ultima repetitie. “Asta e un lucru bun! Proful va fi super multumit!”. Cu cat mai lunga prezentarea si mai detaliata, pe intelesul unui chimist care nu este poate expert in domeniul prezentat, cu atat mai bine.  La a doua repetitie, deja mergea struna totul. “Sa mai repet a treia oara?” ma gandeam eu. Rapid, mi-am zis:”Nu, nu e nevoie, si oricum este tarziu, ar trebui sa ma grabesc sa ajung acolo.”.

A fost o ora extrem de matinala pentru o prezentare, drept sa spun, adica eu urma sa prezint la 9.15 AM, fiind primul, urmat de prof. Astfel, am ajuns in birou la 9.05, perfect chiar! In schimb, constatasem ca nu toti colegii din grup sosisera, pesemne o intarziere de autobuz etc. Am asteptat pana la 9.15 si apoi ne-am deplasat in sala din blocul invecinat, unde mi-am instalat laptop-ul si, la inceput, cu o voce mai timida si un pic tremuranda, mi-am inceput discursul: “Buna dimineata! Articolul pe care astazi vi-l voi prezenta se numeste <<A Bond by Any Other Name>> si a fost redactat sub forma unui eseu….” Am tot vorbit, am tot vorbit eu, pana cand, uitandu-ma la ceas, se facuse ora 9.50 ! Era prima data cand am avut un discurs stiintific in fata unui public si in care am vorbit aproximativ 30  de minute.

Apoi, a venit partea de intrebari, unde am explicat cateva notiuni si mi-am exprimat parerea in legatura cu o definitie a legaturii de hidrogen, destul de recent adoptata de IUPAC (Uniunea Internationala de Chimie Pura si Aplicata).

La sfarsit, dupa ropotele de aplauze, proful s-a aratat super multumit de modul in care am abordat si am comunicat in fata audientei si era chiar placut impresionat astfel ca m-am asigurat ca totul a descurs minunat.

Tot in acea zi, zi tare speciala, am avut parte si de o iesire in oras seara tarziu, impreuna cu colegii de grup (una dintre foarte putinele, de altfel :-p) si proful, extrem de generos, cum il stiu de altfel, ne-a facut cinste cu mancare si bauturi. Locatia era una specific englezeasca, era un pub traiditional, cu mancare si bautura, un loc agreat si popularizat prin York: “Old White Swan”. Ca o paranteza: in York, vezi multe restaurante si pub-uri care se contin in numele lor cuvantul “swan”. Explicatia consta in faptul ca sunt multe lebede, si multe pasari: rate, gaste si alte specii.

Revenind la oile noastre, atmosfera era placuta, degajata, muzica veche, de prin anii ’50-’60.  Aretha Franklin suna in fundal: “I Say a Little Prayer for You” in timp ce proful nostru ne povestea despre experientele lui in Rusia, Romania, Vietnam si Taiwan. Am comandat doua halbe de bere, insa nu imi era foame pentru ca mancasem inainte cu doua ore. Unii colegi incepusera deja sa deguste placinta cu carne si ciuperci sau carnatii cu piure de cartofi si gravy (sos) .

A fost o zi plina, ce-i drept! As vrea mai des astfel de zile, insa cateodata chiar nu am energia sa le fac pe toate. Lucrul in laborator in timpul saptamanii, atat de intens, cercetarea facuta pe internet in bazele de date stiintifice, te pot epuiza oarecum.

Din aprilie, vom avea o noua colega, din Franta, pentru 4 luni! Va tin la curent cu ce mai misca! Pe curand, dragii mei cititori!

Sa aveti o saptamana frumoasa!

Adi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *