Interviu cu Vladimir Vlaicu, membru LSRS și student în Marea Britanie

VladimirMentorat LSRS: Unde și ce studiezi în acest moment? Ai studiat anterior şi la alte instituţii din străinătate?

Vladimir Vlaicu: Acum studiez Drept la University of Westminster în Londra, UK. Nu am studiat la alte facultăți din străinătate, dar urmează să studiez pentru un an în Olanda, la Maastricht University, în cadrul programului de mobilitate pentru studenți, Erasmus.

M LSRS: Cum te-ai decis să studiezi în străinătate?

V.V.: Cei doi factori majori care m-au împins să iau decizia de a studia în străinătate au fost dorința mea de a fi mai independent după terminarea liceului, cât și șansele crescute de angajare după terminarea unei facultăți în străinătate. La momentul acela, îmi doream să mă întorc în România după terminarea studiilor și știam că experiența internațională de studiu este de cele mai multe ori bine privită de către angajatori.

M LSRS: Cum te-a influențat experiența de a studia în străinătate, atât din punct de vedere academic, cât și ca mod de viață?

V.V.: Pe plan academic, am simțit din plin diferența dintre sistemul de învățământ românesc, bazat mai mult pe memorare(vezi eseurile de la bac) și sistemul de învățământ britanic, bazat foarte mult pe analiză, critică și feedback.
Ca mod de viață, așa cum spuneam și mai sus, am devenit mai independent și am învățat să relaționez într-un mediu multicultural. Cel puțin în Londra, se întâmplă destul de des ca într-o încăpere să fie oameni din mai mult de două țări diferite, ceea ce pot spune că e o experiență inedită, foarte plăcută și care te dezvoltă ca individ.

M LSRS: Ce planuri de viitor pe plan profesional ai? Iei în calcul întoarcerea în România?

V.V.Pe plan profesional, chiar dacă studiez Dreptul, doresc să lucrez în industria financiară, mai exact investment banking. Momentan nu iau în considerare întoarcerea în România deoarece investment bankingul în România este destul de slab dezvoltat, dar este în creștere. Iau în considerare întoarcerea în România, ba chiar prin LSRS încercăm să încurajăm acest lucru, dar trebuie luate în considerare și circumstanțele personale. În câteva cuvinte, pe termen lung mă văd întorcăndu-mă în România.

M LSRS: Ce înseamnă pentru tine LSRS?

V.V.: LSRS este o organizație pentru studenți, condusă de studenți. Noi încercăm să ajutăm tinerii români veniți la studii în străinătate să se acomodeze cât mai repede la viața de student, iar după facultate le facilităm intrarea în câmpul muncii din țara în care au studiat, sau în România, prin diversele proiecte LSRS.
În același timp, LSRS nu înseamnă numai muncă, ci și distracție. Mi-am făcut foarte mulți prieteni și pot spune că e foarte plăcut să cunoști oameni care cred în potențialul tinerilor români și care sunt dispuși să lucreze atât de mult ca să-i ajute.

M LSRS: De cât timp faci parte din LSRS? Ce poziții ai ocupat și ce activități ai întreprins?

V.V.: Fac parte din LSRS UK de aproximativ două luni și acum ocup poziția de Prim Consilier Economic, ocupându-mă cu tot ce înseamnă parteneriate, colaborări și sponsorizări. Recent am obținut implicarea LSRS UK în organizarea unui eveniment cu finanțare de £15.000.
Înainte de asta, am ocupat funcția de Consilier Juridic, ajutând la organizarea evenimentului de Speed Networking și ajutând la dezvoltarea unui mai bun sistem de management al datelor în cadrul LSRS UK.

M LSRS: De ce ai recomanda voluntariatul în cadrul ligii, odată ce un elev devine student în străinătate?

V.V.: În primul rând, ca voluntar activ te poți implica în organizarea evenimentelor care sunt deja tradiții pentru LSRS UK(Speed Networking), unde poți cunoaște mentori și studenți din toate domeniile profesionale. Așa cum vor afla toți viitorii studenți, networkingul este foarte important în UK, iar LSRS este locul unde îți poți lărgi cercul de cunoștințe.
În al doilea rând, voluntariatul este foarte important pentru angajatori și pot spune din experiență proprie că fiind voluntar LSRS este un lucru care atrage atenția unui angajator. Experiența dobândită aici este genul de experiență care îl va convinge pe angajator că ești un tânăr implicat și care îi va întruni exigențele.

M LSRS: Ce sfaturi ai pentru tinerii din România care se gȃndesc să îşi continue studiile în străinătate?

V.V.: În primul rând, decizia trebuie cântărită foarte bine împreună cu părinții. Sunt două mari aspecte care trebuie luate în considerare înainte de a începe procesul de aplicare: resursele financiare și dependența față de casă/părinți. Pentru țări precum UK și SUA va fi nevoie de mult mai multe resurse financiare decât pentru țări precum Danemarca, unde educația este gratuită.
Dacă primul punct este destul de ușor de calculat, trebuie luat în considerare și faptul că sunt unii tineri care nu se vor putea adapta la mare depărtare de familie și prieteni, ceea ce este destul de dificil de prezis.
În continuare, voluntariatul și activitățile extracurriculare vor reprezenta bazele aplicației la facultate, deci este de preferat ca acestea să fie cât mai multe și cât mai diverse, pe perioade cât mai lungi, începând cu clasa a-9a, de preferat.
În final, este alegerea țării, orașului și facultății, care vor fi făcute luând în considerare cele de mai sus. Există consilieri educaționali care pot ajuta studenții să ia cele mai bune decizii în ceea ce privește facultatea la care doresc să aplice.

M LSRS: De ce ai recomanda unui elev/student din România programul Mentorat LSRS?

V.V.: La momentul când am aplicat, mi-aș fi dorit să am o persoană care m-ar fi putut ajuta cu mai multe detalii despre orașul în care urmează să studiez și cum aș putea să mă pregătesc mai bine pentru perioada care urma.
Aș recomanda proiectul Mentorat tuturor elevilor sau studenților care se gândesc să studieze în străinătate deoarece așa vor putea lua o decizie informată în legătură cu continuarea studiilor lor.

This entry was posted in Interviu, Marea Britanie, Road to Success. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>