Karlsruhe Institute of Technology, Germania – Interviu cu Maria Bostenaru

Ana Neferu: Unde studiaţi sau lucraţi, şi ce poziție dețineți în acest moment?

Maria Bostenaru: Lucrez la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”, am functia de cercetator. E un post ciudat, eram numai cativa cercetatori in universitate si am ramas doar doi acum. In Romania, altfel decat in vest, functiile didactice sunt mai apreciate, si eu nu am stiut asta cand am candidat pe post, proaspat intoarsa. Pe urma s-au blocat posturile, iar acum universitatea a constatat ca sunt prea buna in cercetare ca sa ma lase sa fac altceva … Dar cu progresul in functie e o nebuloasa totala.

AN: Ce diplomă ați obținut sau veți obține și de la ce instituție? Aţi studiat anterior şi la alte instituţii din străinătate?

MB: Am obtinut o diploma de inginer (Diplom-Ingenieurin) in arhitectura, de la Universität Karlsruhe, astazi Karlsruhe Institute of Technology. Mai am doua certificate de studii suplimentare in multimedia si respectiv management de proiect de la Facultatea de Stiinte Umaniste si Sociale a aceleiasi universitati. Am inceput acolo si un master in amenajarea teritoriului dar l-am intrerupt din cauza doctoratului – poate il voi incheia ca studii aprofundate in inginerie de constructii, sunt in discutii, tot la aceeasi universitate.

AN: Unde ați studiat în România și ce performanțe ați avut?

MB: Inainte de a pleca in Germania am studiat la (atunci) Institutul de Arhitectura “Ion Mincu”. Am intrat a doua la facultate, mai ales datorita matematicii, in care am avut cea mai mare nota, dar am avut nota mare si la desen liber, desi eu eram mai buna la desen tehnic. Atunci se dadeau 4 probe, la matematica se dadea ca la politehnica, iar eu am facut un liceu de matematica-fizica. In toti anii am avut bursa de studiu, iar in anul dintre bursa TEMPUS in Germania si plecarea definitiva am avut chiar bursa de merit. Cred ca am fost singura din anul meu.

AN: Cum v-ați decis să studiaţi în străinătate şi la instituţia aleasă?

MB: In anul 4 au fost burse TEMPUS (atunci nu eram asociati UE) si am candidat, fiind dintre putinii care aveau medie peste 8 si stiau ceva germana. Nu stiam prea mult, dar aveam origini germane si am prins repede, cred ca este ceva de sange. Inainte mi se mai propusese sa merg la Insa Lyon, dar am refuzat, eram prea tanara dupa bacalaureat. In timpul facultatii am avut probleme la “schita de schita”, am mers la rudele din Ardeal sa ma gandesc la altceva, si un var mi-a povestit ce frumos e acolo, si am aplicat imediat.

AN: Ce fel de pregătire (cursuri, activități extrașcolare, premii) aţi prezentat în aplicaţie?

MB: Pentru bursa de la Lyon fusesem propusa datorita rezultatelor la olimpiade. Am fost o data la olimpiada nationala de chimie, in clasa a 8a, si am obtinut mentiune; in clasa a 9a si a 10a am fost rezerva. Am avut 10 pe sector la romana in clasa a 12a si eram aproape de a ajunge pe tara, dar am avut pojar, iar la fizica am fost prima fata pe Bucuresti desi nu ma pregatisem in clasa a 9a si a 10a.

La Karlsruhe insa nu s-a cerut asa ceva. Fiind inainte cu TEMPUS, am facut un proiect la cel care a fost ales decan, si mi-a sustinut aplicatia pentru ca stia ce stiu sa fac din propria experienta.

De activitati extrascolare a fost nevoie la caminul studentesc, ma pasiona si ma pasioneaza fotografia. Am fost si la cercul sanitar, cercul de chimie, cand eram in scoala. La cercul de chimie am reusit sa fac sa ajunga la rezultate foarte bune elevi care erau corijenti la alte materii, intotdeauna am avut succes cu puterea exemplului.

AN: Care este cel mai important lucru pe care l-ați făcut pentru a avea o aplicație de succes?

MB: Am facut un proiect bun cand am fost cu bursa TEMPUS. De fapt, as recomanda sa se mearga intai la un schimb, am auzit ca si astazi unii studenti din Romania respectiv studenti la Karlsruhe merg cu ERASMUS si raman sa isi continue studiile in strainatate. E o solutie buna pentru ca in sistemul german unde toate materiile sunt la alegere o baza din Romania ajuta in orientare.

AN: Ați recomanda unui student din România instituția la care studiați/ați studiat și de ce?

MB: Da, as recomanda-o. Si acum ma gandesc ca am avut ocazia nu numai sa vad arhitectura unor arhitecti de renume, ceea ce nici nu visam in Romania, dar si sa lucrez sub indrumarea unor arhitecti precum Daniel Libeskind (ca student oaspete la Universitatea de Arta si Design din oras) sau Dieter Kienast, precum si alti arhitecti de mare calibru, inclusiv profesorii de la diploma.

A fost aleasa si universitate de elita in Germania.

De asemenea, studiile in strainatate maresc sansele intr-o aplicatie la o bursa ulterioara, dupa parerea mea.

AN: Care au fost obstacolele pe care a trebuit să le depășiți pentru a ajunge la universitate în străinătate?

MB: In 1996 erau foarte multe obstacole. Viza, de exemplu. Am primit acceptul la studii cand deja era prea tarziu sa cer viza de studiu, si am avut initial o viza de business ca sa ma inscriu, si m-am intors dupa cea de studiu, cu autocarul. Banii, au fost un alt obstacol. Atunci nu se puteau schimba decat max. 800 de dolari pe un pasaport, si am primit bani de la rudele din strainatate pe contul deschis cand am fost cu bursa TEMPUS. Peste toate, autocarul cand am fost pentru admitere a intarziat, si am fost admisa in lipsa, de decan.

De asemenea, in Romania absolvisem 10 semestre si am fost incadrata in semestrul 7, pentru ca atunci “Ion Mincu” era institut, si, desi era singurul de profil din Romania, a fost clasificat Fachhochschule, nu universitate. In 2000 acest lucru s-a schimbat.

AN: Ce sfat aveți pentru elevii/studenții din România care se gȃndesc să îşi continue studiile în străinătate?

MB: Cum spunea, mi se pare o solutie buna sa inceapa sa studieze aici. In semestrele superioare au o baza si la invatat, si pentru gasirea unui loc de munca.

AN: Ce le-ati recomanda elevilor/studenților din România să nu facă atunci cȃnd aplică în străinătate?

MB: Nu stiu ce sa zic. S-au schimbat multe de atunci. Singurul lucru pe care il pot spune e ca e mai grea adaptarea la diferenta de cultura si obiceiuri decat invatatul limbii. Sa nu creada ca numai pentru ca stiu limba tarii vor avea succes. Mult mai multe lucruri sunt necesare pentru adaptare.

AN:  Ce ați fi dorit să fi știut acum X ani când ați aplicat la universitate în străinătate?

MB: As fi dorit sa lucrez pe langa studii, valabil si pentru Romania, deci sa stiu ca la sfarsitul studiilor se cere si o experienta de lucru, nu numai rezultate exemplare. Eu am terminat foarte repede, pentru ca am facut si proiecte de vacanta, si nu am avut timp sa lucrez decat in practica. Nu notele conteaza la gasirea unui loc de munca.

AN: Cum sunt văzuţi studenţii romȃni în străinătate, la instituţia unde studiaţi sau în mediul professional/academic din care faceţi parte?

MB: Relatia cu Universitatea din Karlsruhe este veche, este una din primele cu care “Ion Mincu” a cooperat. Intotdeauna au ramas studenti acolo, si au fost bine vazuti, universitatea isi doreste continuarea cooperarii.

In Germania nu sunt foarte multi romani, cei mai multi sunt etnicii germani care au emigrat, si parerea despre ei este in general buna.

AN: Ce planuri de viitor aveți?

MB: As dori sa cooperez mai mult cu Alma Mater, din acest motiv voi merge acolo cu un grant de 2 saptamani, si mai am o candidatura si pentru o bursa DAAD vara aceasta. Ma bucur ca fostii mei profesori de la diploma m-au acceptat in calitate de gazda dupa atatia ani. Din pacate nu am sanse sa raman in Germania, din motive complexe. In primul rand, desi sunt etnic german, bunicul meu lucra in Basarabia si spre norocul lui nu a fost deportat, deci nu pot cere cetatenia. In al doilea rand, posturile in cercetare sunt limitate in timp in Germania. Cand eram acolo, am continuat dupa studii sa fac cercetare, pentru a mai putea ramane, era singura posibilitate de a obtine o prelungire a vizei. Dar rezultatul a fost ca mi-a placut atat de mult cercetarea ca am plecat in Italia cu bursa Marie Curie pentru a putea continua cercetarea, desi mai aveam viza germana. Mi-ar place sa pot sa aduc cele doua preocupari in acord, dar trebuie sa recunosc ca sunt putin debusolata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *