Interviu cu Mihai Cîrlănaru, Studentul Anului 2011 în Europa – ciclul licenţă, despre studiile în străinătate

Ana Neferu: Unde studiaţi sau lucraţi, şi ce poziție dețineți în acest moment?

Mihai Cîrlănaru: În momentul de față studiez la Cambridge, Marea Britanie, în cadrul unui program de masterat în cercetare pe calculatoare (M.Phil. in Advanced Computer Science), cu specializare pe procesarea limbajului natural.

Continue reading

Kings College London cauta romani pentru burse doctorale in stiinte biologice/biomedicale

King’s College London a contactat un prieten al LSRS student in Marea Britanie, cautand studenti romani care sa aplice pentru bursele lor doctorale in stiinte biologice sau biomedicale.

La King’s College London, Rosalind Franklin a facut primele analizele de raze X pe ADN, care condus imediat la elucidarea structurii ADN-ului, una din cele mai mari descoperiri stiintifice ale anilor ’50.

Mai jos aveti mesajul lui:

Continue reading

Bursa United World Colleges (UWC) pentru elevi de clasa a X-a

How can there be peace without people understanding each other, and how can this be if they don’t know each other? – Lester B. Pearson, Nobel Peace Prize Lecture, 1957 ***

Daca aceste cuvinte iti starnesc emotii puternice si dorinta de a face  parte dintr-o comunitate de oameni care impartasesc asftel de idealuri si aspiratii inalte, atunci aplica la Bursa UWC  pentru sansa de a-ti pune visul in pratica! Ca elev la o scoala UWC, vei trai si interactiona timp de doi ani cu cateva sute de tineri din peste 80 de tari. La sfarsitul celor doi ani nu numai ca vei primi o diploma de bacalaureat international, una dintre cele mai respectate si recunoscute diplome de liceu din intreaga lume – http://www.boarding.ro/intrebari_frecvente.html#f4 -, vei fi trait si o experienta unica care iti va schimba viata si modul in care vezi si interactionezi cu lumea. Continue reading

Stres marit

Daca pana acum, lucrurile pareau a merge normal, intr-un ritm cat se poate de usor accesibil, de acum este nevoie sa recurg la un efort si mai mare decat cel de dinainte (care oricum a fost foarte mare). Ca sa zic mai precis, masterul pe care il fac este foarte intensiv, iar proiectul in care sunt implicat imi stoarce toata agoniseala de energie. In numai 11 luni, trebuie sa termin impreuna cu colega mea din Taiwan un proiect destul de complex (16 substante noi de sintetizat in cantitati de ordinul gramelor – nu am idee cum o sa reusim sa facem asta intr-un timp asa de scurt, mai ales ca eu pana acum am reusit sa sintetizez doar 3 substante- apoi, sa le verificam proprietatile de cristale lichide folosind tehnici de microscopie, calorimetrie diferentiala etc).

Cand am ajuns in York, eram 0 la nivel de cunostinte de practica in laborator in cercetare in special- poate nu 0 , poate un fel de 0.5 , adica stiam ceva lucruri din perioada pe care o facusem in Romania in cadrul orelor de lab, dar modul de abordare este aici foarte diferit: trebuie ca tu sa cauti pe internet in bazele de date, trebuie ca tu sa iti faci comanda de reactivi, solventi, trebuie ca tu sa stii sa iti planifici bine bugetul pe care il ai pentru proiectul tau, trebuie ca tu sa stii orice mic detaliu inainte sa te apuci de treaba – daca nu stii, intrebi pe colegii experimentati mai mari de la doctorat sau postdoc, in masura in care se pricep si ei. Mi s-a parut o idee tare sa ai toata puterea in mana ta, dar responsabilitatea cateodata poate fi asa de mare, incat te poate darama. Nu iti poti permite sa gresesti de prea multe ori, pentru ca altfel poti fi considerat un risipitor de bani si de timp. Nu iti poti permite sa gresesti de multe ori, pentru ca poti fi considerat incapabil si apoi supervisor-ul tau nu va avea o parere prea buna despre cum te descurci.

Simt acum ca ma descurc mult mai bine decat acum 5 luni, de cand am inceput. Acum stiu lucrurile de baza, iar cand vine ceva nou, pun intrebari si caut raspunsuri. Singurul lucru este ca mi se pare, comparativ cu ceilalti doctoranzi si postdoc, ca sunt un incepator neexperimentat, mic si tanar. Fac greseli multe, este normal; colega de proiect se enerveaza destul de repede si imi reproseaza mereu: “De ce nu faci cum iti explic?” . Fac greseli involuntar, asta este problema, iar ea crede ca nu o ascult. Oricum, comunicarea intre mine si ea incerc sa o fac cat mai clara, insa ea nu pricepe bine engleza, are probleme mari de comunicare si de exprimare, iar de multe ori ma baga in ceata. La fel, daca eu incep sa ii explic, cateodata am senzatia ca nu ma intelege. Ce e de facut oare aici? Cred ca e vorba de timp…mai am de asteptat ceva vreme pana cand sa ma descurc mai bine practic si sa ma misc rapid in sinteze si cautari de informatii. Este greu…dar nu ma las, o sa continuu!

Daca aveti sugestii, as fi foarte bucuros sa le primesc din partea voastra. Adresa mea de e-mail este adrian_gainar@yahoo.com .

Prezentari, dragi prezentari

Nu de mult, am avut parte de o experienta noua as putea spune. Suspansul era deja prea mare si nu mai rezistam daca mai amanam vreo doua saptamani toata treaba asta, asa ca mi-am luat inima in dinti si mi-am spus: “Daca colegii mei de la doctorat si postdoc au putut sa o faca, atunci e si randul meu!”.

Este vorba de o prezentare in cadrul intalnirilor noastre de grup, care se tin o data la 2 saptamani si in care esti rugat sa detaliezi intr-un cadru formal o parte din munca ta pana in momentul de fata sau un articol/mai multe articole legate de o tema anume data de supervisor sau aleasa de tine.

Pana acum, pentru ca eu sunt singurul masterand in echipa, ceilalti colegi fiind mai mari si mai experimentati ( 😀 ) la doctorat si postdoctorat, am prezentat abia pe acum o tema legata de legaturile de hidrogen. Acum, chimistii ce citesc postarea mea poate ca vor spune:”Bine, dar asta e deja ceva super banal, ce ai putea sa prezinti nou din asta?”. Ei, dragii mei, este vorba de un articol publicat online relativ recent, la sfarsitul lui octombrie 2010, redactat sub forma unui eseu, care prezinta mai multe puncte de vedere intr-un mod obiectiv. Este un fel de culegere de pareri si definitii ale legaturii de hidrogen.

Imi amintesc dimineata de marti, cand m-am trezit mai devreme decat de obicei, la ora 6:00 AM, tocmai pentru a repeta speech-ul meu si a verifica daca prezentarea este coerenta, usor de inteles si atractiva. Prima repetitie a mers ok, insa am fost uimit ca, dupa adaugiri de idei si fraze, de fapt, ar fi putut dura aproape 20-25 de minute, adica cu vreo 5 minute mai mult decat la ultima repetitie. “Asta e un lucru bun! Proful va fi super multumit!”. Cu cat mai lunga prezentarea si mai detaliata, pe intelesul unui chimist care nu este poate expert in domeniul prezentat, cu atat mai bine.  La a doua repetitie, deja mergea struna totul. “Sa mai repet a treia oara?” ma gandeam eu. Rapid, mi-am zis:”Nu, nu e nevoie, si oricum este tarziu, ar trebui sa ma grabesc sa ajung acolo.”.

A fost o ora extrem de matinala pentru o prezentare, drept sa spun, adica eu urma sa prezint la 9.15 AM, fiind primul, urmat de prof. Astfel, am ajuns in birou la 9.05, perfect chiar! In schimb, constatasem ca nu toti colegii din grup sosisera, pesemne o intarziere de autobuz etc. Am asteptat pana la 9.15 si apoi ne-am deplasat in sala din blocul invecinat, unde mi-am instalat laptop-ul si, la inceput, cu o voce mai timida si un pic tremuranda, mi-am inceput discursul: “Buna dimineata! Articolul pe care astazi vi-l voi prezenta se numeste <<A Bond by Any Other Name>> si a fost redactat sub forma unui eseu….” Am tot vorbit, am tot vorbit eu, pana cand, uitandu-ma la ceas, se facuse ora 9.50 ! Era prima data cand am avut un discurs stiintific in fata unui public si in care am vorbit aproximativ 30  de minute.

Apoi, a venit partea de intrebari, unde am explicat cateva notiuni si mi-am exprimat parerea in legatura cu o definitie a legaturii de hidrogen, destul de recent adoptata de IUPAC (Uniunea Internationala de Chimie Pura si Aplicata).

La sfarsit, dupa ropotele de aplauze, proful s-a aratat super multumit de modul in care am abordat si am comunicat in fata audientei si era chiar placut impresionat astfel ca m-am asigurat ca totul a descurs minunat.

Tot in acea zi, zi tare speciala, am avut parte si de o iesire in oras seara tarziu, impreuna cu colegii de grup (una dintre foarte putinele, de altfel :-p) si proful, extrem de generos, cum il stiu de altfel, ne-a facut cinste cu mancare si bauturi. Locatia era una specific englezeasca, era un pub traiditional, cu mancare si bautura, un loc agreat si popularizat prin York: “Old White Swan”. Ca o paranteza: in York, vezi multe restaurante si pub-uri care se contin in numele lor cuvantul “swan”. Explicatia consta in faptul ca sunt multe lebede, si multe pasari: rate, gaste si alte specii.

Revenind la oile noastre, atmosfera era placuta, degajata, muzica veche, de prin anii ’50-’60.  Aretha Franklin suna in fundal: “I Say a Little Prayer for You” in timp ce proful nostru ne povestea despre experientele lui in Rusia, Romania, Vietnam si Taiwan. Am comandat doua halbe de bere, insa nu imi era foame pentru ca mancasem inainte cu doua ore. Unii colegi incepusera deja sa deguste placinta cu carne si ciuperci sau carnatii cu piure de cartofi si gravy (sos) .

A fost o zi plina, ce-i drept! As vrea mai des astfel de zile, insa cateodata chiar nu am energia sa le fac pe toate. Lucrul in laborator in timpul saptamanii, atat de intens, cercetarea facuta pe internet in bazele de date stiintifice, te pot epuiza oarecum.

Din aprilie, vom avea o noua colega, din Franta, pentru 4 luni! Va tin la curent cu ce mai misca! Pe curand, dragii mei cititori!

Sa aveti o saptamana frumoasa!

Adi

“English Dream” in York

Buna! Pentru cei care inca nu ma cunosc, numele meu este Adi si incepand cu luna octombrie m-am  putut identifica cu un student “curajos” care e pregatit sa ia viata in piept, de-a dreptul, adica sa faca fata procesului de “englezare”/”yorkizare”.

Imi urmez studiile la Universitatea din York, pentru un an de zile (ce-i drept, o fi el un an, dar, frate, valoreaza cat 5 si am sa va explic de ce pe parcurs…deocamdata, nicio graba nu trebuie momentan decat putina rabdare…imi place suspansul :)) ).

In primul rand, subliniez ca nu este prima experienta in UK, ci a doua pentru ca am mai fost inainte cu 5 ani intr-o experienta Comenius, care a implicat multe vizite si un tur veritabil si incantator al oraselor mari din Irlanda de Nord. In afara de asta, irlandezii mi s-au parut destul de reci, poate din cauza ca tindeau sa ramana mai mult in grupuletul lor si sa chicoteasca la glumele nastrusnice tipice.

Acum, ca sunt la a doua experienta, diferenta prea mare intre irlandezi si englezi nu prea este, doar traiesc sub acelasi acoperis, al Regatului! Long live the Queen! Ei sunt petrecareti, zambitori, relaxati, simpatici, cu umorul in sange, boemi de multe ori, respectuosi cu strainii, franci.

Cu siguranta, daca vei intra in Anglia pentru prima data, vei auzi “Oh, sorry!” de trei ori pe minut, “To be honest/honestly”. Este o supraincarcare cu astfel de cuvinte care au devenit reflexe involuntare. Nu este nici mai mult, nici mai putin, decat o mostenire ereditara a bunelor maniere putin  diferite de fondul genetic al nostru, al romanilor. Cel putin, cuvintele de “Are you alright?” prima data ma determinau sa ma gandesc la starea mea de sanatate instanta si ma pregateam in subconstient cu un raspuns : “Mai, nu ma doare capul, nu sunt ametit, doar un pic racit din cauza schimbarii de temperatura…in rest, sunt in forma!”. Citisem de dinainte si ma informasem cu privire la insemnatatea intrebarii. Raspunsul este simplu: e doar o intrebare retorica! Da, retorica! Poate ca nu va vine sa credeti pentru ca obisnuiti fiind sa raspundem la intrebari gen:”Cum esti?/Ce faci?”, ne vine cam greu sa nu bagam in seama intrebarea.

To be continued