Interviu cu Anca Mariana Fericel, membru LSRS și student în Austria

austria 2Mentorat LSRS: Unde și ce studiezi în acest moment? Ai studiat anterior şi la alte instituţii din străinătate?

Anca Mariana Fericel: Momentan studiez administrarea afacerilor la Facultatea de științe economice din Viena. Nu am mai studiat la nici o altă facultate din străinatate, decât cursuri de limbi străine pe timpul verii în Germania și Austria.

M LSRS: Cum te-ai decis să studiezi în străinătate?

A.F.: Am decis să studiez în străinatate în primul rând pentru că am considerat mereu că sistemul de învățământ este mai bun decât cel din România. În al doilea rând, mi-am dorit mereu sa învat în limba germană.

M LSRS: Cum te-a influențat experiența de a studia în străinătate, atât din punct de vedere academic, cât și ca mod de viață?

A.F.: Consider că din punct de vedere academic, am caștigat anumite avantaje. Din experiențele prieteniilor care studieaza în țara, pot spune că am dobândit mult mai multe cunoștiințe. Ca și mod de viață, am avut cateva dificultați în a-mi face prieteni austrieci, mai ales acei prieteni adevarați, care te-ar ajuta oricând indiferent de situație.

M LSRS: Ce planuri de viitor pe plan profesional ai? Iei în calcul întoarcerea în România?

A.F.: Pe viitor mi-ar placea să îmi îmbunătățesc mult mai mult cunoștințele de limbă germană, pentru a mă ajuta să mă integrez mai bine în societate. Nu aș lua în cosiderare întoarcerea în România decât dacă petrec o anumită perioadă în Viena, după ce îmi termin studiile, fără a-mi putea găsi un loc de muncă sigur.

M LSRS: Ce înseamnă pentru tine LSRS?

A.F.: O organizație de studenți care încearcă să readucă oameni cu calitați deosebite înapoi în țară, cu scopul de a ne îmbunătăți propria țară.

M LSRS: De cât timp faci parte din LSRS? Ce poziții ai ocupat și ce activități ai întreprins?

A.F.: Sunt în LSRS de 3 luni de zile și sunt coordinator de Proiecte. Până acum am organizat câteva evenimente, în cadrul cărora am cunoscute și alți studenți români din orașul în care studiez.

M LSRS: De ce ai recomanda voluntariatul în cadrul ligii, odată ce un elev devine student în străinătate?

A.F.: Consider că orice voluntariat este un avantaj în CV-ul oricăruia dintre noi și că acesta ar fi primul pas către un job bun. Cred că fiecare elev, care vrea să studieze într-o altă țară, are mai întâi nevoie de cateva cunoștințe în acea țară, pentru a-și asigura un început mai ușor în noua viață socială.

M LSRS: Ce sfaturi ai pentru tinerii din România care se gȃndesc să îşi continue studiile în străinătate?

A.F.: Să se intereseze din timp de absolut orice detaliu, pentru că mereu vor apărea mici probleme ce trebuie rezolvate și este bine să ai măcar o idee despre ce ar fi bine să faci.

M LSRS: De ce ai recomanda unui elev/student din România programul Mentorat LSRS?

A.F.: Sunt sigură că oricine care planuiește să studieze în străinătate și-ar dori să aibă pe cineva căruia să îi adreseze întrebări, al căror răspuns nu se gasește pe site-ul facultății. Orice idee despre vreo experiență pe care a avut-o cineva, poate reprezenta un mare viitor avantaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *